Ultima postare aici

E timpul sa pun punct acestui blog, aici. Imi iau jucariile si ma mut, pe dirtyone.simte.ro. Ce va pot spune..chiar promite, e ca acolo voi fi dezlantuit, si nu stiu daca asta e de bine. Insa, cine ma vrea..ma gaeste si citeste acolo.

Mandria de a fi roman

Invatatoarea intreaba la scoala copii de ce anume sunt ei mandri. Unul de taticul lui, unul de mingea lui, Itzic spune “eu sunt mandru ca sunt evreu”. Invatatoarea cere explicatii si le primeste: “daca nu as fi mandru tot evreu as fi” . Unora le e rusine ca suntem romani, altii sunt mandrii. Ne mandrim cu istoria noastra, cu partile ei frumoase de fapt si trecem peste prezentul maro fara sa ave, curaj sa ne uitam in viitorul cenusiu. Da, suntem romani orice am face, avem calitati deosebite, suntem inteligenti, inventivi, muncitori, avem simtul umorului insa si parti ascunse, tot noi suntem bautori, delasatori, nu avem principii, nu avem credinta, nu suntem statornici si tot asa. Nu as putea spune ce avem mai mult, parti bune sau parti rele, si nici nu e important . Insa, de cate ori apare la televizor un roman verde, cu inima deschisa si vorbind despre el si neamul lui toti ceilalti, ce il vad, se infioara. E un inceput, spiritul romanesc inca nu a murit.

Astazi? Avem o tara plina de coruptie, in pragul haosului, in care legea se aplica diferit in functie de culoarea politica sau de banii pe care ii ai. Viitorul? Daca exista e cenusiu, nimic nu se dezvolta, doar preturile cresc mereu, inflatia ramane o femeie capricioasa si imprevizibila pt Banca Nationala, imobiliarele au depasit nivelul unor tari decente gen Germania sau Belgia, bancile in continuare acorda credite cu dobanda variabila si comisioane ascunse si romanul cheltuie tot ce castiga pentru a supravietui la limita decentei in tara lui.  Multi au plecat in 4 zari pentru o viata mai buna, multi vor pleca. Insa toti au lacrimi in ochi cand vorbesc de tara lor, fie ca vorbesc de bine sau de rau. In fiecare an, de Paste si de Craciun mii de romani vin in tara, sa isi faca sarbatorile in familie, cu prietenii. Bat mii de kilometri, doar pt 2-3 zile acolo unde e casa. Opinia mea, cand sunt intrebat ramane aceeasi, blamata de multi, primita cu tacere de altii “sunt mandru ca sunt roman insa imi e rusine ca sunt din Romania”. Probabil ca intr-o buna zi imi voi lua desaga in bat si voi pleca in bejenie catre tinuturi mai bune si cu speranta ca intr-o buna zi voi putea trai in tara mea ca un om.  Sau voi face ca restul romanilor care si-au descris situatia asa cum o face poporul roman, in bancuri : “O familie de viermi traia intr-un rahat. Viermisorul o intreaba pe mama lui: – Mama, noi am putea trai intr-un mar? – Da, fiule, am putea trai intr-un mar. – Mama, noi am putea trai intr-o banana? – Da, fiule, am putea trai intr-o banana. – Atunci, mama, de ce traim intr-un rahat? – Pentru ca suntem patrioti si asta e tara noastra, fiule.”

Comunicarea intre oameni

In fiecare zi, pe peste tot auzim aceasta expresie. Comunicarea este foarte importanta, ea este baza unei relatii. Asa sa fie? Da, asa este!  Ce este comunicarea? Toti o facem, si de aceea oamenii nu pot intelege de ce se tot repeta aceasta idee. Este foarte greu sa ii explici unui om ca una este sa vina acasa si sa intrebe ce este de mancare sau copilul in treacat ce note a luat la scoala si alta e sa isi intrebe sotia ce isi doreste de la viata, de la el, cum poate fi mai bun pentru ea sau sa intrebe copilul ce il supara, ce jucarie viseaza sa ii aduca mosul. Cati dintre noi avem curaj sa ii spunem partenerului si ceea ce stim ca il va durea, ca nu ii place? Prea putini. Preferam o minciuna usoara in locul unui adevar crunt. Poate ca ne dorim altceva de la el, altfel decat ne ofera sau decat este. Poate ca ne deranjeaza un gest, o expresie, o atitudine sau lipsa unora. Avem curaj sa i-o spunem? Poate, foarte greu, odata..si daca el nu i-a masuri, sigur nu o vom putea face a doua oara. Si incet incet, ne trezim doi straini pe care ii leaga o suam de amintiri comune, un trecut si o parte din prezent. Insa, brusc, ne intrebam cum de suntem straini in casa noastra, in mediul nostru, ca doar comunicam cu fiecare cuvant rostit, nu?

Adevarul doare, insa durerea ne aduce aminte ca suntem vii. Din mici omisiuni, mici minciuni, la care vom fi nevoiti sa continuam la fel, cu alte minciuni, se naste departarea. Sa nu ii poti spune celui de langa tine ce vrei, ce visezi, ce iti doresti, ce nu iti place e cel mai ingrozitor lucru. Sa vrei asta, sa stii ca se poate, dar sa nu stii cum sa o faci, de unde sa incepi, sa iti fie teama de reactia lui… e doar o realitate a tuturor, nu?

Mananc deci exist

Cand eram mic spuneam “nu am chef sa mananc” si un var , de o seama cu mine ma corecta “nu mi-e foame”. Ei bine, foloseam corect gramatica. De multe ori mananci din obisnuinta, ca e masa fixa, ca e 12, ca e seara, ca trebuiue sa mananci 2 feluri si desert, ca trebuie sa papi tot din farfurie. Si tot asa, ajungi sa arati ca un american, sau ca un zepelin. Asadar, mananci bine, e totul ok, si la un moment dat te  prinzi ca esti gras. Si atunci, sunt mai multe forme de reactii. Cea mai uzuala, e sexuala : barbatii spun ca e de la bere si merg mai departe veseli, femeile incearca sa tina orice fel de regim aud sau citesc in reviste. M-am ingrasat si am incercat sa slabesc. Concluzii? 1.Regim disociat, o zi legume, o zi fructe, o zi carne, una lapte..mancat putin. Slabit 800 de grame pe zi. 2.Pastile chinezesti miraculoase, care taie foame si dau energie + mancat putin. Slabit 800 de grame pe zi. 3.Mancat putin. Slabit 800 de grame pe zi. Concluzia mea a fost..ca si cu regim si fara, tot asa slabesc, esenta e sa mananc mai putin. Si la un moment dat, am facut ceva urat, am gandit. M-am uitat la mine. Mai mult de jumate din mancarea pe o zi o mananci din placerea gustului, obisnuinta sau sub diferite pretexte (oboseala, stres, agitatie). Linistit, poti manca la jumate si sa fii foarte satul. Cine nu crede, sa incerce asta si va vedea, nu trebuie sa fiu crezut. Regim universal stalinist “mariti norma si micsorati portia”. Regim universal modern “un pas in plus si o lingura in minus pe zi “.  Cine nu mai stie asa ceva, nu? Insa..”mancarica e buna, miscarea e grea” si alte truisme ne fac sa ne pastram proportiile si sa ne putem plangem de mila. Si cat citim asta, sau ne plangem de mila rontaim ceva bun, ca tot sunt in depres cu nervii, nu?  Sa nu uit o expresie ce mi-a placut la nebunie, din specificul romanesc de a inversa realitatile “barbatul fara burta e ca mercedesul fara emblema” .

Trenulete

Cred ca sunt si raman un visator. Unul mare, dar in curs de slabire . Uneori, nu sunt atent, vreau sa cred si cred ca oamenii se pot schimba. Oare se poate schimba un om, cu adevarat? Cititorule, acest raspuns este personal si personalizat. Da, daca ii oferi un motiv suficient de puternic, un om se va schimba in procent direct cu interesul sau , trezit sau alimentat de acel motiv. Insa nu de multe ori, si nu dupa o anumita regula. In general insa oamenii raman exact ca niste trenulete, pe sinele lor. Mai opresc intr-o gara, mai fac un mic ocol, insa de obicei isi urmeaza parcursul liniar, cuminte, pasnic, inofensiv, fara sa aspire prea sus. Uuu, tu, tu! Trenuletul merge inainte, implacabil, pe sinele lui, fara sa isi lase parcursul modificat de nimic. Unii numesc sinele conservatorism, altii prejudecati, oamenii rai le spun ochelari de cal.  Toti avem, unii deraiem mai mult de la ele, altii chiar ne dam jos pentru a ne sui pe alte sine sau a merge razna pe camp, insa cel mai multi vor merge cuminti pe sinele lor.

Azi eram nervos nevoie mare pe o oama, ca era asa cum e ea. Si ma intreb, ea greseste ca nu se da jos de pe sine sau eu ca ii cer asta?   Cum zicea un mare om “e pur si uuu, tu tu tu !”

Cum se ofera o floare unei femei

Nu am putut uita o scenta cu Nae Lazarescu si Vasile Murariu numita “Casanova” . Casanova, in persoana lui Nae Lazarescu ii explica tanarului ucenic (Murariu) despre cum trebuie sa se comporte cu femeile. Printre altele, ii explica ca femeile adora florile si cea mai buna metoda de a intra in gratiile ei e sa ii oferi o floare. Insa, nu ii poti da floarea, asa simplu. Nu, trebuie sa o asociezi cu un gest romantic, cu o scurta poezie cel mai bine. Si poezia suna asa : “Iata vin in graba mare/ Sa-ti ofer in dar o floare/1, 2, 3 te rog sa o iei” . Mi s-a parut..sublima ideea. De atunci nu am putut sa uit cum trebuie oferita o floare, si nici nu cred ca daca mergi cu poezia asta si o floare la o femeie, poate refuza. Nici floarea, nici zambetul

Romanul e nascut poet?

Asa zice o vorba foarte des citata. Mult timp asa am crezut si eu, pana ce am descoperit ca esti un efect al unei cauze. Romanul e nascut sa stea si e foarte bine adaptat sa stea degeaba sau cat mai mult. Cand eram mic, ma uitam la desene animate cu Spedy Gonzales, un soricel din Mexic in care apareau uneori niste barbati imbracati saracacios, in pantaloni albi, camasa alba si palarie de paie, intinsi pe jos, rezemati de cate o cladire cu palaria pe ochi. Asa erau mereu, nu faceau nimic altceva decat sa stea la soare, chiar si de vorbit o faceau cu palaria pe fata, de lene. Amuzanta idee, te simti bine, ca nu esti ca ei. Insa, uitam de imaginea noastra, de omul intins pe manosul nostru cap, la umbra parului, cu mana sub cap, gura deschisa asteptand sa cada para malaiata. Nota bene “malaiata”. Adica..pica pica, dar nu asa sa mancam orice. Nu nu, avem mandrie nationala, coloana vertebrala si pretentii, doar avem stramosi deosebiti si noi suntem urmasii lor, nu?
Avem un talent deosebit in a sta degeaba, eventual cu mici artificii moderne : la o bere, la tv, la un gratar. Insa cat mai departe de munca, fie ea si dat cu matura in casa. Insa, avem o specialitate. Sta romanul in fata casei, la un metru de usa, in ploaie, cu usa deschisa. Il ploua, se uita in casa, dar nu se misca, sta asa, ud, batut de ploaie si de vant. Se uita in casa, unde e uscat, e cald si bine si ofteaza. Insa nu incearca sa ajunga in casa, i se pare prea greu, incearca sa se apere cumva de ploaie acolo unde , cum poate, cat mai bine, dar fara sa aspire la casa.. . Si de la un punct incepe sa se revolte. Ceilalti stau in casa, au mancare, caldura, sunt imbracati uscat si stau de povesti sau la televizor. Si el? El sta in ploaie, si asta nu e cinstit, de ce el sa traiasca asa greu, sa sufere si altii sa stea la caldura, in casa?  Si incet incet, reprosurile ori devin revolta, ori devin poezie, insa el va ramane afara..fara sa schimbe nimic serios.
Romanul e poet? E poet de foame. Din lipsuri. Canta frumos doine de saracie, scrie poezii de dragoste frumoase si descrie asa zise idealuri in care nu incearca sa intre. Daca Veronica Micle ii accepta avansurile lui Mihai, ramaneam fara poezia de dragoste eminesciana. Daca Bacovia nu  ar fi trait in manastire, in conditii aspre poporul nu ar fi avut poezia lui sumbra. sa fie pura intamplare, ca Alecsandri, care era boier, bogat, a scris pasteluri? La Eminescu iubirea e dureroasa, la Bacovia totul e greu, urat mirositor si prevesteste moartea. La Alecsandri, iepurasul alerga prin padurea de zahar, natura e grozava si omul se pierde prin ea, sta si o admira. Asta, in timp ce Goga nu avea opinci si vroia sa pamant..sa aiba ce sa dea de mancare la copii.
Romanul e condamnat sa fie poet. Nu munceste, nu are, nu incearca sa faca mai mult, sa invete mai mult, sa ajunga mai sus. De mic i se imprima o autosuficienta nociva, si ideea ca “asa e viata”, “soarta”. Mereu va suferi, si fiind un popor sensibil si inteligent, va creea noi si noi opera de arta. Si daca va intrebati, da, si eu o sa trec la un oment dat de la proza la versuri…

Locuri si oameni

Pana la urma, am decis ca e timpul sa ma plimb si eu putin, sa vad si alte sate in tara asta care se psune ca e frumoasa. Asa ca, am urcat in masina si am plecat, din sudul tarii in Ardeal. Nu de alta, dar am si ceva sange de acolo. Si dai si mergi, si mergi si dai, drumuri decente, soferi prosti, noroc ca am prins o perioada mai umeda, mai inorata, ca altfel muream in masina. Ca de obicei, sunt lucruri pe care nu le inteleg si nici nu am gasit oameni sa mi le explice. Sa zicem in Ardeal, Alba, Blaj. Nu am inteles de ce acolo casele sunt ingrijite. Case vechi, de 50, 70 de ani, batranesti, simple insa ingrijite, varuite, vopsite. Si ei au case noi, mandre, cochete, luminoase, cu toate tehnologiile moderne. Insa, de ce la ei cele vechi sunt ingrijite si in sud nu? Un alt mare mister pentru mine este uzul maturii. Daca puteti crede, am vazut oameni care maturau trotuarul in fatza portii. Mi se pare inadmisibil, pai asta nu e treaba primariei? A guvernului? A lui Basescu? Cum, adica eu trebuie sa imi matur trotuarul? Foarte ciudat, insa acolo toti o faceau. Am dat o fuga apoi in Bistrita, Teaca. Pe drum, ceva interesant. Sate ingrijite, flori si spatii verzi pe strada (cel putin cea principala). Un sat, nici mai mare nici mai mic avea ceva aparte. Pe stalpii de lemn de electricitate avea atarnate ghivece mari cu flori. Cate doua ghivece pline de flori pe fiecare stalp si atat, nici o pensiune, nici un punct de reper, nici macar un om pe marginea soseseli sa vanda legume, fructe..nimic. Florile nu erau pentru straini, pentru imagine, pentru fala,  erau doar pentru ei, pentru ca asa le placea sa fie satul lor. Ajunsi in Teaca – sat mare, sanatos, si intr-unul de langa, mai mic si uitat de lume. Cazare la o pensiune , mi s-a parut interesant, intr-un sat simplu, exclus de pe orice drum interesant, sa exsite o pensiune adevarata, cu restaurant, cu pat dublu, cu incalzire, tv, internet. Si oameni calzi, saritori, primitori, insa retrasi, te lasa in ploile tale nu te invadeaza cu intrebari si povesti ieftine. Totul al un pret cel putin decent, am vrut o cafea si o cafea m-a costat 1.5 lei. Aste era pretul acum 7 ani pe aici..  Si apoi, mers intr-un sat de langa. Degeaba i-as da numele aici, ca nu apare pe nici o harta, e prea mic. O sa incerc sa descriu ceva, ce m-a imprezionat. Am mers cu nepoata unui vechi preot din sat, care nu mai fusese de 45 de ani acolo, si preotul murise cam de 30. Dupa 45 de ani, vecinii ei o recunosteau, oameni de 80 de ani. El, din prima, ea doar dupa ce s-a prezentat. Retineau totul, dupa 45 de ani. Apoi, tot apareau oameni, 2, 3 din sat, oameni batrani. Toti isi aduceau aminte de preotul batran, de familia lui, de curte, acareturi. Acum, era doar o casa veche si nimic altceva in curte, insa casa era intretinuta de o femeie, desi era goala de peste 20 de ani. In ardeal, exista un amestec, exista Biserica Greco-Catolica si cea Ortodoxa. Am remarcat ceva spus de batran. In timpul comunismului au avut de ales, sa raman Greco-Catolici si sa fie persecutati , caci era o biserica interzisa de regimul comunist sau sa redevine ortodocsi. Citatul era ceva de  genul “Parintele a trecut si noi am trecut toti cu el” . Cutremuratoare comuniunea preot – oameni. Casa parohiala cu poarta deschisa pentru toti, preot care nasea toti tiganii saraci pe care nu ii cununa nimeni. Preot in acelasi sat cca 20 de ani. Urmarea? La 30 de ani dupa moaptea lui memoria lui e inca vie in sat, toti oamenii vorbesc de el, de familia lui. Si in acel mic sat, toti oamenii merg duminica la biserica, cu hainele lor bune. Am avut onoarea sa cunosc o batranica, de 82 de ani, toata numai un zambet. Traia singura, doar cu fata ei de 60 de ani, ambii barbati fiind morti si se gospodareau singure. La 80 de ani, babuta avea inca vaca in curte, desi ea nu avea mai mult de 1.55 si 50 de kilograme, imbracata si incaltata. La 81 de ani, fiul i-a trimis acasa doi oameni cu o masina si i-a luat vaca din curte, caci altfel avea si azi vaca:) Desigur, asta nu inseamna ca nu are o gradina mare, sau culturi in camp. Ma uitam la ea, si imi aduceam aminte de toti acei pensionari tineri, de 60 de ani, sau oameni de 50, care spun ca au muncit o viata, ca acum e timpul sa stea degeaba si li se cuvine tot. Sa le dea statul, guvernul, cineva..ca doar ei au muncit o viata. Mare deosebire. Si nu stiu de unde vine. In sat, doar batrani, insa daca ii intrebai, aveau copii, nepoti in Cluj, Bucuresti. Oameni cu case, apartamente, facultati. Oameni care munceau pe salarii mari, functii inalte. Nu si-au facut copii tarani, crescatori de animale, ca asa erau ei, ci i-au trimis la oras, la scoli. In sud am gasit de multe ori o alta mentalitate, aceea ca un copil nu poate ajunge asa departe precum parintele lui, e ok daca face o scoala cat de cat, are o meserie oarecare..si viata trece. Apoi, m-am intors spre casa, cu popas in Azuga. Intreb la o poarta, intreb la alta, caci turismul nostru e unul discret, toti inchiriaza insa doar pe 20 % din porti scrie ca au camere de inchiriat. In rest din gura in gura. Dupa 3 pensiuni oficiale vazute, cu preturi de 120 de lei pe noapte si cateva trimiteri la porti in zig zag gen “mergi pe strada aia la poarta verde” si evident ca la poarta verde nu rapsundea nimeni sau nu avea camere, cand sa ma sui iar in masina vine un tigan murdar in cizme ca era deja o ploaie marunta ca are el camere. Ma uit urat ca starea lui de igiena nu il recomanda pentru servicii in industria hoteliera, dar hai sa vedem. Ma duce el grabit la o casa pe colt, batraneasca, intra pe o usa, striga la Doru. Iese un nene la 45 – 50 de ani in pantaloni scurti, vorbind tare si scurt. Mai avea o casa noua in curte, la 5 metri de cea batraneasca, noua, goala. Doua camere la parter , un living mare, o mini bucatarie si inca 3 la etaj.  Tarif? 80 de lei. Pt o singura noapte e ok? Este.  Intram, ne cazam. Dupa, eu sa fac formalitatile. Un buletin? Nu vrea nenea. Bani? El ia banii la sfarsit, nu la inceput. Totusi, platesc. Il intreb la cat se trezeste dimineata sa ii predam camerele? Pe la 7.30-8 e in picioare. Si o replica pe care nu o voi uita mult timp. Eram singuri in casa noua, el stand in alta, fara sa ne intersectam drumurile…”Ce predare? Daca nu sunt incuiati usa la casa pe afara si lasati cheia in usa, nu trebuie sa ma anuntati” Asta, in conditiile in care nu ne stiam, nu vazuse nici un buletin..si ne invita sa incuiem usa pe afara, sa lasam cheia in usa si sa plecam in zare.. Si casa avea de toate, de la pahare la televizoare si frigider. Si inca ceva dragutz, avea centrala cu termostat la vedere, in living. Ne-a zis omul, asta e termostatul, asa merge, va faceti cat de cald doriti. Impresionant pt mine… In fine, am ajuns acasa, unde totul e la fel si eu nu stiu daca e bine ca am vazut si altceva, si alti oameni.

Ratusca cea urata

Daca imi aduc eu bine aminte era o poveste simpla cu un ou de lebada ratacit intr-un cuib de rata salbatica. Iesind si crescand puiul a fost considerat de toti ceilalti si inclusiv de el ca fiind o rata urata. Din intamplare a descoperit adevarul, ca este o lebada si a privit viata altfel, si ceilalti l-au privit altfel.  Am descrisc oribil povestea dar asta era ideea, in principiu. Ma gandeam intr-o noapte la stupiditatea situatiei si la cat de actuala este ea. Aceeasi realitate, diferenta doar de viziune, de optica. Azi esti slab, neajutorat, maine esti cel mai puternic. O groaza de oameni cauta ajutor, un sfat, pe cineva sa le fie aproape, pe inca cineva sa stea langa ei si sa ii ajute, sa ii sfatuiasca. Ma uitam la tv ca orice om si vedeam in filmele americane oameni mergand la psiholog. Abia acum 2 zile am aflat ca o terapie se intinde pe 2, 3 sau 4 ani, o sedinta pe saptamana. Si ma intrebam care e viata lor, cum adica, 4 ani de zile controlul il are psihologul? El ii spune ce sa faca, cum sa faca fara ca omul sa ia nici o decizie importanta? Apoi am inteles, sunt oameni care nu au incredere in ei, li s-a spus, li  s-a repetat sau au fost lasati sa creada ca sunt inferiori, ca ei nu pot fi la fel de buni ca restul oamenilor. Si au ramas cu aceasta conceptie despre viata, le e frica sa ia o decizie, li se pare ca orice vor face va fi gresit, prost, deranjant pentru altii. Mi se pare ciudat, foarte ciudat, un prieten, un psiholog, un cine vreti voi..ar trebui sa le spuna ca nu e asa, ca e doar in mintea lor, ca e doar o chestie de optica si ca sunt la fel ca si ceilalti. Nu e usor sa ii spui cuiva ca se vede incorect, ca se raporteaza gresit la mediul in conjurator, ca poate face mai mult, ca se complace in postura de victima. Insa, probabil ca e cel mai bun lucru pe care il poti face, sa ii arati de ce anume e in stare cu adevarat, si sa nu se rusineze cu el, asa cum este.  Cine nu isi aduce aminte de Tarzan? De urletul lui si gestul care il preceda? Isi umfla pieptul cu aer, il batea cu pumnii in timp ce urla. Nu va recomand nici lovitura cu pumnul si nici urletul Insa gestul..cu pieptul gol, impins in fata, fara aparare e interesant, incercati si vedeti ce simtiti. E greu, e foarte greu sa stati cu pieptul gol in fata lumii (mai ales ca femeie ) insa dupa primele secunde de teama, de jena, de complexe, o sa incepeti sa va acomodati cu postura si apoi sa va simtit bine, chiar bine, eliberati de toate scuturile pe care le ridicati ca sa va fie bine, sa nu fiti ranit de oameni sau de viata. Si apoi..veti fi liberi ca o pasare in aer..

Cuplul de azi

Ma intreb daca mai exista cupluri azi, daca exista cu adevarat notiunea de cuplu n care cei doi se contopesc si devin unul singur. Personal sunt sceptic, pot spune ca am vazut doar unele exceptii ce ar intari regula si atat. Pentru a realiza comuniunea ar trebui sa te limitezi la partenerul pe care l-ai ales.. si de ce sa faci asta? Mereu vei gasi alti parteneri cel putin la fel de interesanti sau mai mult, vei gasi pe cineva mult mai compatibil cu tine, mai atragator, dispus sa iti ofere mai multe.  Are sens sa te limitezi la un singur partener doar pentru ca el o face? Pentru ca i-am spus, promis, jurat ca el este unicul? Pentru ca iti ofera totul si incearca pe cat poate sa te faca fericit? Pai poate asta compensa atractia unui nou inceput, descoperirea unui alt om, mai ales cand este foarte interesat de tine? Si nu trebuie sa renunti la ceea ce ai pentru ceva nou, doar se completeaza, nu? Si poti avea mai mult , mult mai mult.. Un partener doar al tau, fidel, care traieste pentru tine, un cuplu perfect acasa dar si alti parteneri, poti incerca orice, sa gusti viata, sa traiesti clipa..

De fapt, poate ca asa trebuie sa fie..? In fond casatoria se bazeaza pe religie, si religia e f veche, nu mai e de actualitate..