Romanul e nascut poet?

Asa zice o vorba foarte des citata. Mult timp asa am crezut si eu, pana ce am descoperit ca esti un efect al unei cauze. Romanul e nascut sa stea si e foarte bine adaptat sa stea degeaba sau cat mai mult. Cand eram mic, ma uitam la desene animate cu Spedy Gonzales, un soricel din Mexic in care apareau uneori niste barbati imbracati saracacios, in pantaloni albi, camasa alba si palarie de paie, intinsi pe jos, rezemati de cate o cladire cu palaria pe ochi. Asa erau mereu, nu faceau nimic altceva decat sa stea la soare, chiar si de vorbit o faceau cu palaria pe fata, de lene. Amuzanta idee, te simti bine, ca nu esti ca ei. Insa, uitam de imaginea noastra, de omul intins pe manosul nostru cap, la umbra parului, cu mana sub cap, gura deschisa asteptand sa cada para malaiata. Nota bene “malaiata”. Adica..pica pica, dar nu asa sa mancam orice. Nu nu, avem mandrie nationala, coloana vertebrala si pretentii, doar avem stramosi deosebiti si noi suntem urmasii lor, nu?
Avem un talent deosebit in a sta degeaba, eventual cu mici artificii moderne : la o bere, la tv, la un gratar. Insa cat mai departe de munca, fie ea si dat cu matura in casa. Insa, avem o specialitate. Sta romanul in fata casei, la un metru de usa, in ploaie, cu usa deschisa. Il ploua, se uita in casa, dar nu se misca, sta asa, ud, batut de ploaie si de vant. Se uita in casa, unde e uscat, e cald si bine si ofteaza. Insa nu incearca sa ajunga in casa, i se pare prea greu, incearca sa se apere cumva de ploaie acolo unde , cum poate, cat mai bine, dar fara sa aspire la casa.. . Si de la un punct incepe sa se revolte. Ceilalti stau in casa, au mancare, caldura, sunt imbracati uscat si stau de povesti sau la televizor. Si el? El sta in ploaie, si asta nu e cinstit, de ce el sa traiasca asa greu, sa sufere si altii sa stea la caldura, in casa?  Si incet incet, reprosurile ori devin revolta, ori devin poezie, insa el va ramane afara..fara sa schimbe nimic serios.
Romanul e poet? E poet de foame. Din lipsuri. Canta frumos doine de saracie, scrie poezii de dragoste frumoase si descrie asa zise idealuri in care nu incearca sa intre. Daca Veronica Micle ii accepta avansurile lui Mihai, ramaneam fara poezia de dragoste eminesciana. Daca Bacovia nu  ar fi trait in manastire, in conditii aspre poporul nu ar fi avut poezia lui sumbra. sa fie pura intamplare, ca Alecsandri, care era boier, bogat, a scris pasteluri? La Eminescu iubirea e dureroasa, la Bacovia totul e greu, urat mirositor si prevesteste moartea. La Alecsandri, iepurasul alerga prin padurea de zahar, natura e grozava si omul se pierde prin ea, sta si o admira. Asta, in timp ce Goga nu avea opinci si vroia sa pamant..sa aiba ce sa dea de mancare la copii.
Romanul e condamnat sa fie poet. Nu munceste, nu are, nu incearca sa faca mai mult, sa invete mai mult, sa ajunga mai sus. De mic i se imprima o autosuficienta nociva, si ideea ca “asa e viata”, “soarta”. Mereu va suferi, si fiind un popor sensibil si inteligent, va creea noi si noi opera de arta. Si daca va intrebati, da, si eu o sa trec la un oment dat de la proza la versuri…